Marketing and Communication Solutions addressing +100 Business & Professional Communities

Un tip de cancer extrem de agresiv, greu de tratat și invalidant. Aceasta este descrierea pe care Acad. Prof. Dr. Ioanel Sinescu, președintele Asociației Române de Urologie, a făcut-o cancerului urotelial, pe care l-a definit ca fiind ”o provocare” pentru sistemul medical, în cadrul dezbaterii profesionale referitoare la Managementul Modern în Oncologie, ce a avut ca temă ”Managementul Integrat al Cancerului Urotelial” și s-a desfășurat pe 2 aprilie, la Biblioteca Centrală Universitară, din Capitală.

În contextul noutăților de pe agenda de oncologie din prezent – Tumor Board, terapiile personalizate și rolul inovației în oncologie, evenimentul a fost dedicat lansării documentului dezvoltat de societățile știintifice de urologie și oncologie pe tema cancerului urotelial.

”Este crucială pentru pacient superficialitatea diagnosticului inițial, care practice îi decide destinul, în condițiile în care pacientul are o șansă maximă, dacă este tratat corect, ținându-se cont de faptul că fiecare pacient are particularitatea lui. Este greu de tratat, extrem de agresiv, invalidant. Sper să transpunem pentru bolnavii noștri concluziile pozitive, extrase din această dezbatere, în a cărei oportunitate cred. Încrezător sunt și în rolul moleculelor inovative, în tratarea acestui tip de cancer”, a arătat Sinescu.

Cu aproape 200,000 de noi pacienți identificați anual, carcinomul urotelial reprezintă a cincea cea mai frecventă formă de cancer în Europa. Se consideră că până la jumătate dintre persoanele diagnosticate cu acest tip de cancer vor deceda în următorii cinci ani. Prin specificul patologiei, calitatea vieții persoanelor afectate de această boală este impactată major, iar nevoile lor de îngrijire sunt semnificative.

În România, peste 18.000 de persoane trăiesc în prezent cu acest tip de cancer, aproximativ 2,500 de cazuri noi fiind identificate în fiecare an. Până în 2025, se estimează că alți 18.000 noi pacienți vor fi diagnosticați cu carcinom urotelial. Ratele de vindecare sunt relativ modeste (rate ridicate de recurență a tumorilor inițiale), iar impactul bolii asupra calității vieții pacienților este semnificativ. Tratamentele citostatice disponibile au toxicități secundare importante care limitează utilizarea lor pe profilul de vârstă și comorbidități tipic acestor pacienți. Astfel, doar 5% dintre pacienții aflați în stadiul metastatic al bolii supraviețuiesc la 5 ani. Implicațiile psiho-sociale în cazul pacienților cu carcinom urotelial sunt semnificativ mai ridicate decât în cazul altor pacienți oncologici. Separat de impactul diagnosticului de cancer în sine, soluțiile terapeutice chirurugicale (în special cistectomia radicală însoțită de deviații chirurgicale pentru colectarea și devierea urinei) au consecințe importante asupra vieții de zi cu zi a pacientului și familiei acestuia. Întreținerea diversiunii urinare implică atenție și îngrijiri speciale, în contextul riscului de apariție a complicațiilor.

În cadrul primei întâlniri dedicate carcinomului urotelial la nivelul Parlamentului European în 2013, boala a fost numită ”cancerul uitat” (”the forgotten cancer”), din cauza progreselor reduse realizate spre creșterea duratei și a calității vieții acestor pacienți. Deși caracteristicile carcinomului urotelial construiesc un profil particular de pacient, cu nevoi specifice importante, această boală este adesea neprioritizată în zona deciziilor ce pot îmbunătăți prognosticul și calitatea vieții pacienților. Mai multe arii de nevoi neacoperite sunt identificate atât la nivel internațional cât și local, fiind necesare intervenții susținute specifice pentru a schimba situația existentă la acest moment.

 

Management Modern în Oncologie este un program de comunicare profesională în domeniul oncologiei dezvoltat de Oameni și Companii din anul 2017. Obiectivul acestui program este de a dezbate, de a face schimb de informații și experiențe și să comunice pe tema inovațiilor și managementului eficient al oncologiei.

Întâlnirea a reunit autorități, dar și experți, formatori de opinie din cele două domenii, care au susținut prezentări cu un mare aport științific pentru societatea medicală românească.

Dezbaterea a fost parte integrantă a acestui program și s-a derulat cu suținerea companiei Roche, sub patronajul Societății Naționale de Oncologie Medicală din România și al Asociației Române de Urologie. Partener instituțional a fost Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.