Marketing and Communication Solutions addressing +150 Business & Professional Communities

UDJSeminarul Management Modern în Educație a fost, pentru noi, un prilej foarte bun de a identifica soluții moderne pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ, dar și de a vedea unde ne situăm în momentul de față, în raport cu alte instituții similare din țară.

Organizarea celor două evenimente, desfășurate în data de 16 noiembrie 2015, la Hotel Crowne Plaza din București, a fost impecabilă, motiv pentru care nu putem decât să vă felicităm. Sunt necesare astfel de reuniuni, pentru că sunt printre puținele situații când avem prilejul de a sta față în față, de a învăța unii din experiența celorlalți, dar și de a ne stimula reciproc.

În absența unor astfel de evenimente, mai greu aflăm unii despre activitatea și performanțele celorlalți. În acest context, deosebit de utile sunt și informațiile de pe portalul EduManager, precum și cele ce ne devin accesibile grație newsletter-ului acestuia. Astfel suntem conectați permanent la evenimentele semnificative din domeniul educației și aflăm în timp util despre derularea lor.
(2015)