Marketing and Communication Solutions addressing +100 Business & Professional Communities

„Nu poate decât să ne bucure trecerea României în zona galbenă în ceea ce privește rambursarea de medicamente noi și pot să vă asigur că vom continua în acelasi trend cu introducerea de noi terapii, dar în condițiile rediscutării sistemului de aplicare și a cuantumului taxei clawback”, este declarația Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, susținută în cadrul dezbaterii profesionale Management Modern în Oncologie, ce a avut loc pe 3 aprilie 2019, la Baia Mare.

Evenimentul organizat de Oameni și Companii, în parteneriat cu Bristol-Myers SquibbFarmexpert și B. Braun, a avut ca temă ”Monitorizarea și eficientizarea Programului Național de Oncologie Cost-Volum”.

Întotdeauna introducerea unui nou medicament ține cont si de ceea ce poate statul să suporte pe lista de medicamente compensate, la acel moment. De altfel,  România a promovat anul acesta, chiar de la preluarea Președinției Consiliului UE un concept îmbrățișat de mulți dintre membrii Uniunii Europene, în care am susținut că pacientul este îndreptățit să cunoască tipul de tratament care i se potrivește. Dar credem că este dreptul fiecăruia să cunoască soluția cea mai bună pentru el”, a accentuat Sorina Pintea.

 ”Prevenția și screeningul sunt alte două zone mari pe care vom merge în acest an. Vom finanța programele de screening prin utilizarea de fonduri europene și suntem în procesul de elaborare a unei noi legi a prevenției. Aceasta va putea fi citită, într-o primă etapă, în luna septembrie pentru că ne-am propus și dorim să ne consultăm cu organizațiile profesionale, cu societățile medicale și cu toți cei implicați, pentru a realiza un document viabil care să poată fi aplicat pentru foarte mult timp”, a declarat Ministrul Sănătății, în cadrul dezbaterii profesionale din zona Maramureșului.

Programul de Management Modern în Oncologie este unul de comunicare profesională, dedicat specialiștilor implicați în gestionarea Programului Național de Oncologie, dezvoltat de Oameni și Companii, încă din anul 2012. Programul include instrumente offline (conferințe, dezbateri profesionale și simpozioane) și online (rapoarte specializate și campanii de comunicare publică), cu focus pe zona de susținere și suport, politici medicale și management medical modern.

În 2019, una din temele majore pe care le abordează programul este accesul pacienților la medicamente și tehnologii inovatoare în sistemul de sănătate din țara noastră, alături de posibilitatea modernizării și eficientizării modului de funcționare a Programului Național de Oncologie Cost-Volum. În acest an, programul se desfășoară cu susținerea partenerilor Bristol Myers Squibb, Farmexpert și B. Braun, alături de partenerul instituțional Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS).