Marketing and Communication Solutions addressing +100 Business & Professional Communities

Pentru Compania Națională UNIFARM SA, anul 2015 a fost unul cu adevărat special, deoarece a marcat împlinirea a opt decenii de când a fost înființată Direcţia Generală Farmaceutică, cea care avea să devină ulterior actuala UNIFARM S.A., companie ce acţionează pe segmentul strategic al României pentru asigurarea nevoilor speciale şi pentru prevenirea discontinuităţilor de medicamente din reţeaua naţională a Ministerului Sănătăţii.

CN UNIFARM S.A. este preocupată de optimizarea procesului de distribuţie a produselor farmaceutice prin conlucrarea directă cu producătorii de medicamente autohtoni şi externi, având de asemenea o preocupare permanentă pentru creşterea vitezei de reacţie în asigurarea cu medicamente în regim de nevoi speciale la nivel naţional.

În momentul de față, compania deține peste 5.000 mp spaţiu de depozitare la sediul central din Bucureşti și o reţea de spaţii frigorifice în toata ţara, prin Direcţiile de Sănătate Publică, spații monitorizate permanent printr-un sistem informatic de ultimă generaţie de control a temperaturii și umidităţii. De asemenea, CN UNIFARM S.A. are propria flotă proprie de autoutilitare de 3,5 tone, precum şi autoutilitare tip Van prevăzute cu instalaţii frigorifice.

“La Compania Națională UNIFARM S.A. punem suflet în toată munca noastră. Sigur, am reușit redresarea companiei, care a devenit profitabilă, însă principalul nostru scop este acela de a fi la dispoziția pacientului român, de a găsi soluții rapide și eficiente în beneficiul său. Echipa noastră şi-a luat foarte în serios rolul de susţinător necondiţionat al stării de sănătate a pacientului din România. Primim zilnic diverse solicitări de la medici, pacienți şi aparţinători care apelează la noi când au nevoie de medicamente ce le pot salva viața. Când lucrezi contra-cronometru nu ai timp să-ți faci reclamă. Bucuria noastră cea mai mare este atunci când reușim să aducem în țară medicamentul care ofera şansa vindecării unui om grav bolnav “, spune Adrian Ionel, Președintele Consiliului de Administrație al UNIFARM S.A..

Anul trecut compania pe care o conduce a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 11 milioane de euro, cu o profitabilitate netă de 9%. “Pe 1 noiembrie 2012, când am preluat conducerea Unifarm, am găsit 26 de oameni, două maşini defecte, 59 de mii de lei în cont şi 6000 de metri pătraţi de clădiri distruse… În primul an am crescut cu 2038%, iar în al doilea an cu încă 138%. Am ajuns să finalizăm 2015 cu o cifră de afaceri de aproape 11 milioane de euro, cu o profitabilitate netă de 9%, cu 36 de oameni şi cu o flotă de zece maşini ale noastre, dar 150 în total, cu partenerii”, a declarat Adrian Ionel.

Potrivit acestuia, Unifarm are actualmente în portofoliu aproape 300 de produse, fiind implicată cel mai tare în programul de oncologie, unde încearcă să elimine discontinuităţile provocate de scoaterea de pe piaţă a medicamentelor ieftine de către importatori şi producători. A doua linie majoră de activitate a Unifarm este cea de TBC – transplant, diabet şi HIV. “Compania noastră are două componente. Una este aceea de concurent în piaţa de farma, ca orice alt distribuitor privat, dar componenta care o face specială e cea socială. Unifarm este acel 112 pe care statul îl formează ca să îi rezolve problemele când un medicament dispare”, conchide Adrian Ionel.